Consiliul Judeţean Sibiu a finalizat lucrările de construcţie şi reabilitare a cinci poduri rutiere aflate pe drumurile judeţene din comunele Arpaşu de Jos, Bruiu şi Sadu, investiţie totală de peste 22 mil. lei (aproximativ 4,4 mil. euro), fără TVA, finanţată prin Programul Naţional Anghel Saligny.
”Scopul acestor proiecte a fost modernizarea infrastructurii, creşterea siguranţei circulaţiei şi asigurarea unor legături mai bune între localităţi. Sunt investiţii care răspund direct nevoilor comunităţilor şi susţin mobilitatea în întreg judeţul. Aceste lucrări sunt importante deoarece sporesc siguranţa şoferilor, oferă pietonilor trotuare moderne pe poduri, reduc riscul de erodare a podurilor prin amenajarea malurilor şi a albiilor râurilor şi asigură o mai bună conectivitate între localităţi”, a declarat Daniela Cîmpean, preşedinta Consiliului Judeţean Sibiu, într-un comunicat de presă.