Ericsson Telecommunications Romania SRL, subsidiara locală a gigantului suedez din industria de comunicaţii, a încheiat anul trecut cu afaceri de 905,1 milioane de lei, în urcare cu 2,2 % faţă de 2023, potrivit datelor de la Ministerul de Finanțe.
Totuși, profitul net s-a diminuat cu 17,8 %, la 27,5 milioane de lei, de la un câștig de 33,45 milioane de lei în anul anterior. De asemenea, numărul mediu de angajaţi s-a redus cu 8%, respectiv 149 de persoane, la 1.870. Acesta este cel mai mic număr de angajați pe care compania l-a avut din 2013 încoace, când a raportat un număr mediu de 1.726 de salariați.
Activitatea companiei pe piața locală a început odată cu instalarea a mii de kilometri de cabluri de fibră optică și lansarea primei rețele de telefonie mobilă din România.