11.7 C
Cluj-Napoca
vineri, septembrie 19, 2025
Google search engine
AcasăANUNȚURIOMV Petrom, cea mai mare companie din România, a avut în primele...

OMV Petrom, cea mai mare companie din România, a avut în primele nouă luni din acest an vânzări în scădere cu 6%, la 26,7 miliarde de lei

OMV Petrom (simbol bursier SNP), cea mai mare companie din România din punct de vedere al cifrei de afaceri, a raportat vânzări de 26,7 miliarde de lei în primele nouă luni din 2024, în scădere cu 6% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, în timp ce profitul net s-a majorat cu 54% la 3,9 mld. lei pe fondul eliminării taxei pe ţiţeiul procesat.

”În primele 9 luni ale anului, cererea de pe piaţă pentru toate produsele noastre a fost uşor mai mare, cu preţuri volatile, în scădere pentru gaze naturale şi energie electrică şi cu marje de rafinare semnificativ mai mici. Rezultatul din exploatare excluzând elementele speciale pentru această perioadă s-a ridicat la 4,8 miliarde lei, susţinut de eficienţa activităţilor noastre integrate, totuşi afectate de un nivel ridicat al intervenţiilor de reglementare în sectorul gazelor naturale şi energiei. Contribuţia la bugetul de stat a fost de 12,5 miliarde de lei, similară cu cea de anul trecut”, spune Christina Verchere, CEO OMV Petrom.

”Am continuat să ne transformăm activităţile pentru un viitor cu emisii scăzute de carbon, investiţiile reflectând progresul strategiei noastre. Am avut investiţii record pentru ianuarie – septembrie, de aproape 5 miliarde de lei, din care peste 40% sunt alocate unor proiecte strategice precum Neptun Deep, energie regenerabilă şi electro-mobilitate.”

În T3/2024 compania a avut vânzări de 8,7 mld. lei, minus 11%, şi un profit net de 1,2 mld. lei, minus 19%.

”Valoarea veniturilor din vânzări consolidate a scăzut cu 11% comparativ cu T3/23, influenţată negativ de preţuri şi volume mai mici aferente vânzărilor de gaze naturale şi de volume mai mici aferente vânzărilor de energie electrică, compensate parţial de impactul preţurilor mai mari la energie electrică”, se arată în raportul trimestrial.

Vânzările din segmentul Rafinare şi Marketing au reprezentat 75% din totalul vânzărilor consolidate, vânzările din segmentul Gaze şi Energie au reprezentat 24%, în timp ce vânzările din segmentul Explorare şi Producţie au reprezentat numai 0,1% (vânzările din Explorare şi Producţie fiind, în mare parte, vânzări în interiorul Grupului, nu către terţi). 

Rezultatul din exploatare CCA excluzând elementele speciale a fost în sumă de 1.626 mil. lei în T3/24 şi a scăzut de la 2.530 mil. lei în T3/23, ca urmare a contribuţiei mai mici din partea tuturor segmentelor de activitate.  Contribuţia mai mică a segmentului Gaze şi Energie a fost determinată în principal de marje mai mici pentru gaze naturale şi energie electrică, contribuţia mai mică a segmentului Explorare şi Producţie a reflectat în principal scăderea preţurilor la ţiţei şi gaze naturale precum şi volume mai mici disponibile pentru vânzare, în timp ce scăderea contribuţiei segmentului Rafinare şi Marketing a fost cauzată în principal de marjele de rafinare mai mici.

Linia Consolidare a avut de asemenea o contribuţie negativă de (59) mil. lei în T3/24, în principal ca urmare a volumelor mai mari de gaze naturale în depozitele de înmagazinare (T3/23: (4) mil. lei). Rata efectivă a impozitului pe profit la nivel de Grup CCA excluzând elemente speciale a fost de 17% (T3/23: 16%). Profitul net CCA excluzând elementele speciale atribuibil acţionarilor societăţii-mamă a fost de 1.381 mil. lei (T3/23: 2.057 mil. lei). 

Elementele speciale cuprind cheltuieli nete în valoare de (12) mil. lei (Q3/23: (207) mil. lei), generate în principal de efectele nete temporare din contractele forward din segmentul Gaze şi Energie. Pierderile din deţinerea stocurilor au fost în sumă de (98) mil. lei în T3/24 (T3/23: câştiguri din deţinerea stocurilor în sumă de 94 mil. lei), în principal ca urmare a evoluţiei în scădere a preţurilor la ţiţei.

Rezultatul din exploatare în T3/24 a scăzut la valoarea de 1.517 mil. lei, comparativ cu valoarea de 2.417 mil. lei în T3/23, în principal din cauza mediului de piaţă nefavorabil. Rezultatul financiar net a fost un câştig de 30 mil. lei în T3/24 comparativ cu o pierdere de (79) mil. lei în T3/23, când cheltuielile cu dobânzile în legătură cu actualizarea creanţelor au fost mai mari. Profitul înainte de impozitare şi de contribuţia de solidaritate în T3/24 a fost de 1.547 mil. lei, mai mic comparativ cu 2.338 mil. lei din T3/23. 

Profitul înainte de impozitare în T3/24 a fost de 1.547 mil. lei, mai mic comparativ cu 1.966 mil. lei din T3/23. Contribuţia de solidaritate pe ţiţeiul rafinat a influenţat rezultatul anului 2023 şi nu mai este aplicabilă în 2024. Compania are o capitalizare bursieră de 44,4 mld. lei. Austriecii de la OMV au o deţinere de 51,15% în timp ce statul român are 20,7% prin Ministerul Energiei. Alţi acţionari includ fondurile de pensii private Pilon II cu aproape 14% şi alţi investitori de la Bursa de valori Bucureşti. De la începutul anului 2024 acţiunile SNP s-au apreciat cu 24%. Spre comparaţie indicele principal BET a urcat cu 13%.

RELATED ARTICLES
- Advertisment -
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine

Most Popular

Recent Comments