UniCredit a fost desemnată de Euromoney Cea mai bună Bancă în aria FX si Cea mai Bună Bancă de Cash Management din România. În cadrul FX Awards, UniCredit a obţinut un total de şase premii: Romania’s Best FX Bank, CEE’s Best FX Bank for Client Service, Italy’s Best Bank for FX Payments, Austria’s Best FX Bank for Corporates, Czech Republic’s Best FX Bank şi Hungary’s Best FX Bank.
”România este un reper în Grupul UniCredit atunci când vine vorba de zona de FX. Recunoaşterea din partea Euromoney ca Best FX Bank pentru serviciile oferite clienţilor din România înseamnă mult pentru noi, iar rezultatele de care ne bucurăm astăzi şi calitatea serviciilor pe care le oferim reflectă întocmai gradul de senioritate şi implicare pe care noi, echipa Pieţe Financiare şi Trezorerie, îl avem. Având suportul colegiilor din Grup, oferim clienţilor noştri o gamă de produse completă, le suntem alături prin canale de tranzacţionare adaptate nevoilor lor şi avem tot ce ne trebuie pentru a continua să scriem la superlativ povestea echipei noastre în România”, a declarat Aurelian Mihăilescu, Client Risk Management & Treasury Director, UniCredit Bank.
În cadrul Sondajului privind aria de Cash Management (gestionarea numerarului), peste 30.000 de clienţi au fost chestionaţi, UniCredit fiind votată drept Cea Mai Bună Bancă de Cash Management în şase ţări: Romania, Austria, Bosnia and Herzegovina, Croatia, Slovacia şi Slovenia UniCredit Bank este parte a Grupului UniCredit, prezent în Italia, Germania, Austria, Europa Centrală şi de Est.