OMV Petrom (simbol bursier SNP), cel mai important producător de petrol şi gaze din România, a raportat venituri consolidate de 26,8 miliarde de lei pentru primele nouă luni din 2025, în uşoară creştere, cu 1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În schimb, profitul net s-a redus cu 13%, la 3,4 miliarde de lei, potrivit raportului publicat de companie.
Pentru trimestrul al treilea, veniturile au urcat cu 4%, la 9,8 miliarde de lei, în timp ce profitul net trimestrial a fost de 1,35 miliarde de lei, plus 4%. Evoluţia reflectă presiunea exercitată de preţurile mai mici ale ţiţeiului şi gazelor naturale, compensată parţial de marje mai ridicate de rafinare şi de o contribuţie pozitivă a segmentului de energie electrică, după dereglementarea pieţei în iulie 2025.
”Într-un mediu cu preţ mai scăzut al ţiţeiului, rezultatele noastre la nouă luni reflectă beneficiile integrării afacerii noastre, cu impact pozitiv din creşterea marjei de rafinare. Valoarea integrării a fost vizibilă mai ales în al treilea trimestru, cu performanţă îmbunătăţită în segmentul de Rafinare şi Marketing, pe lângă revenirea la un rezultat pozitiv în segmentul de Gaze şi Electricitate. Totuşi, semnele încetinirii economice au început să afecteze cererea pentru carburanţi şi gaze naturale”, spune Christina Verchere, CEO al OMV Petrom, companie evaluată la aproape 60 miliarde de lei la bursă.
Rezultatul din exploatare CCA (curăţat de elemente speciale) a fost de 3,8 miliarde de lei, în scădere cu 20% faţă de anul trecut, influenţat în principal de preţurile mai mici ale ţiţeiului. În schimb, investiţiile organice au crescut puternic, cu 28%, la 5,1 miliarde de lei, în special datorită cheltuielilor mai ridicate în proiectul Neptun Deep, unde lucrările de foraj şi construcţia infrastructurii au continuat. Investiţiile totale au ajuns la 5,2 miliarde de lei, cu 9% peste nivelul din perioada similară din 2024.
Contribuţia la bugetul de stat a fost estimată la circa 12 miliarde de lei, un nivel apropiat de cel din 2024. Compania a aprobat, de asemenea, al patrulea dividend special consecutiv, în valoare de 0,0200 lei/acţiune, astfel că sumele distribuite acţionarilor în 2025 – inclusiv dividendul de bază plătit în iunie – au ajuns la aproximativ 4 miliarde de lei.



 
                                    












