La Fântâna, cel mai mare jucător de pe segmentul de îmbuteliere şi furnizare a apei în sistem de watercoolere, a finalizat anul 2024 cu o cifră de afaceri de 302 de milioane de lei (circa 60,7 mil. euro), în creştere cu 12% faţă de anul precedent, arată datele de la Ministerul de Finanţe.
Profitul net al companiei s-a ridicat la 17 mil. lei, acesta fiind cel mai bun rezultat de până acum al companiei. Faţă de 2023, profitul nel al îmbuteliatorului s-a majorat cu 42%. În medie, La Fântâna a avut anul trecut 865 de salariaţi.
Ca cifră de afaceri, acesta este cel mai bun al companiei care în 2024 şi-a schimbat proprietarul. Astfel, grupul Axel Johnson Inc. (AJI), cu o istorie de 150 de ani, ce cuprinde peste 200 de companii în 34 de ţări, a cumpărat La Fântâna de la biroul de investiţii Oresa şi de la antreprenorul Cristian Amza, care a şi fondat compania în anul 2000. La Fântâna are sediu şi în Serbia.
















