Carrefour România accelerează dezvoltarea formatelor de proximitate şi ajunge la 200 de magazine Express, după ce anul acesta a inaugurat 27 de unităţi în acest format. Dintre magazinle Express deschise în acest an 19 au fost integrate şi 8 în sistem de franciză. Totodată, retailerul şi-a extins reţeaua de magazine Market, ajungând la 191 de locaţii.
”Strategia noastră de consolidare a reţelei de proximitate, sub formatele Market şi Express, nu vizează doar un obiectiv de creştere, ci felul în care redefinim proximitatea pentru clienţii noştri. Vedem tot mai clar că românii îşi doresc cumpărături rapide, aproape de casă sau de birou, iar rezultatele din 2025 confirmă acest lucru: Carrefour Express este formatul cu cea mai accentuată creştere din reţea, iar Carrefour Market, adaptat inclusiv pentru zona rurală, aduce mai aproape de clienţii noştri beneficiile unui hipermarket într-un format adaptat. Vom continua să investim în aceste formate pentru a aduce plus valoare în rutina de zi cu zi a clienţilor noştri”, a declarat Roxana Cernica, Small Formats Business Unit Director Carrefour România.
Carrefour Express rămâne formatul de magazin cu cea mai mare creştere din reţea, continuând trendul accelerat început în 2024. Extinderea reţelei a vizat anul acesta mai multe oraşe, respectiv Braşov, Galaţi, Constanţa, Bucureşti, Cluj, Ploieşti, Mureş, Suceava, Buzău, Bacău, Ilfov, Craiova şi Călăraşi. Odată cu inaugurarea acestor noi unităţi, Carrefour a creat peste 200 de noi locuri de muncă.
De asemenea, expansiunea formatului a fost realizată inclusiv în zone rurale, precum Măicăneşti (jud. Vrancea) şi Boloteşti (jud. Vrancea), precum şi în zone periurbane, precum Voluntari, Popeşti-Leordeni şi Năvodari. Retailerul vrea ca în 2026 să accelereze planurile de dezvoltare a formatului Express, cu mai multe deschideri planificate decât în anul 2025, atât proprii, cât şi în sistem de franciză.
În paralel, formatul Market a fost consolidat, atât prin deschideri în mediul urban (Bucureşti, Oneşti), periurban (Bragadiru) şi rural (Volovăţ), precum şi prin remodelări. Carrefour România operează în România prin trei entităţi juridice principale: Carrefour România S.A., Supeco Investment SRL şi, din noiembrie 2023, Romania Hypermarche S.A. Retailerul are 460 de magazine în România, sub diferite formate, şi vânzări de aproximativ 3 mld. euro anul trecut.
















