Allianz-Ţiriac Asigurări a semnat un acord pentru preluarea integrală a Campion Broker, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa locală de intermediere, într-o tranzacţie care marchează o premieră pentru industria asigurărilor din România.
Mişcarea consolidează poziţia Allianz-Ţiriac pe lanţul de distribuţie şi deschide noi perspective de creştere pentru Campion Broker, companie fondată în 2007 de antreprenorul Octavian Tatomirescu.
Campion Broker, compania fanion a Campion Grup, se situează pe locul 7 la nivel naţional şi operează printr-o reţea extinsă de aproximativ 2.000 de asistenţi în brokeraj. Potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), compania a intermediat anul trecut prime în valoare de 693 milioane de lei, aferente unei cote de piaţă de 4,3%. În prezent, acţionariatul este deţinut de Octavian Tatomirescu (51%) şi de fiul său, Fabian Tatomirescu (49%).
Tranzacţia aduce o schimbare doar în structura de acţionariat, în timp ce cele două companii vor continua să funcţioneze independent: Allianz-Ţiriac în segmentul de asigurări, iar Campion în cel de brokeraj. Brandul Campion, considerat unul dintre cele mai vizibile în piaţa locală de intermediere, va fi menţinut.
”Vom susţine dezvoltarea Campion Broker cu sprijin financiar şi acces la know-how-ul Allianz, susţinând astfel dezvoltarea segmentului de asigurări facultative din România”, a declarat Virgil Şoncutean, Director General al Allianz-Ţiriac Asigurări.
În urma tranzacţiei, conducerea executivă a Campion Broker rămâne neschimbată, Octavian Tatomirescu păstrând funcţia de Director General.
”Campion Broker îşi consolidează poziţia pe piaţa de asigurări prin parteneriatul strategic cu Allianz, unul dintre cele mai mari grupuri de asigurări din lume. Acest pas ne va aduce resurse semnificative şi ne va permite accelerarea creşterii, în timp ce ne păstrăm independenţa”, adaugă Octavian Tatomirescu, Director General al Campion Broker.
Tranzacţia este supusă aprobării Autorităţii de Supraveghere Financiară şi Consiliului Concurenţei. Allianz-Ţiriac a fost asistată juridic de Schoenherr Associates, iar PwC a realizat procesul de due diligence, în timp ce Campion Broker a fost consiliat de Drăghiceanu, Bolca şi Asociaţii şi de Toacşe, Iavolschi.
















