Databricks, companie de analiză şi inteligenţă artificială care îi are printre fondatori pe profesorii români Ion Stoica şi Matei Zaharia, a ajuns la o evaluare de peste 100 de miliarde de dolari după cea mai recentă rundă de finanţare, la mai puţin de un an de la precedenta. Creşterea de 61% subliniază apetitul uriaş al investitorilor pentru start-up-urile din domeniul AI, potrivit Ziarului Financiar.
Compania cu sediul în San Francisco, California – care are 15.000 de clienţi, printre care firma de plăţi Block, gigantul energetic Shell şi producătorul de vehicule electrice Rivian – a declarat că a semnat un term sheet pentru o rundă de finanţare seria K, dar nu a precizat suma pe care o strânge.
Compania se aşteaptă să folosească o parte din noile fonduri pentru dezvoltarea de produse şi pentru fuziuni şi achiziţii în segmentul AI, într-un moment în care corporaţiile şi guvernele din întreaga lume se grăbesc să valorifice eficienţele generate de această tehnologie emergentă.
















