Grupul italian UniCredit, prezent şi în România, a înregistrat în anul 2025 o profitabilitate record, ajungând la un profit net de 10,6 miliarde de euro, în creştere cu 14% faţă de anul 2024. Acest profit substanţial a venit într-un context în care grupul a avut, totuşi, cheltuieli extraordinare de 1,4 miliarde de euro – însemnând costuri de tranzacţionare şi integrare – pentru a consolida şi proteja traiectoria sa viitoare pe termen mediu, conform rezultatelor financiare aferente anului trecut anunţate astăzi la Milano.
În România, UniCredit a finalizat în anul 2025 procesul de integrare şi fuziunea cu Alpha Bank.
”Am menţinut o eficienţă operaţională ridicată, de 38%. Ambiţia noastră este de a obţine în mod constant performanţe superioare în ceea ce priveşte creşterea profitabilă, generatoare de capital şi de distribuţie şi suntem încrezători că putem menţine această traiectorie în următorii cinci ani. Privind în perspectivă, puterea combinată a angajaţilor noştri, a distribuţiei superioare omnichannel şi a capacităţilor crescute de date digitale şi inteligenţă artificială, susţine ambiţia noastră de creştere profitabilă, generatoare de capital care să ducă la un profit net de aproximativ 13 miliarde de euro şi un RoTE de peste 23% în 2028, progresând continuu până în 2030. Rămânem concentraţi pe execuţia disciplinată pe tot parcursul ciclului şi suntem entuziasmaţi de ceea ce ne rezervă viitorul pentru UniCredit, pentru investitorii, clienţii, angajaţii şi comunităţile noastre”, spune Andrea Orcel, director executiv al UniCredit S.p.A.
UniCredit a avut o distribuţie de capital de top pentru acţionari, de 9,5 miliarde de euro, din care 4,75 miliarde de euro dividende în numerar. Planul de evoluţie al grupului UniCredit este în tranziţie de la „UniCredit Unlocked” la „UniCredit Unlimited”.
”Grupul UniCredit raportează rezultate record în ultimul trimestru şi pe anul 2025, depăşind aşteptările pe întreaga sa activitate, pe profit net şi capital, absorbind în acelaşi timp cheltuieli extraordinare de 1,4 miliarde de euro (însemnând costuri de tranzacţionare şi integrare) pentru a consolida şi proteja traiectoria sa viitoare pe termen mediu. Execuţia <UniCredit Unlocked> a însemnat 20 de trimestre consecutive de creştere generatoare de capital profitabil şi de calitate, reflectând cinci ani de execuţie disciplinată. Tranziţia UniCredit de la <Unlocked> la <Unlimited> s-a consolidat, iar anii fiscali 2026-2028 pun bazele pentru atingerea obiectivelor finale pentru 2030: momentul 2026 înseamnă un impuls puternic şi rezerve considerabile, accelerând spre încă un deceniu de performanţă superioară”, a transmis banca.
„UniCredit Unlimited” se va concentra pe creşterea cotei de piaţă, a calităţii şi resetarea frontierei eficienţei, prin excelenţă operaţională, accelerând creşterea veniturilor şi dublând eforturile de transformare, toate susţinute de investiţii continue în tehnologie, date şi inteligenţă artificială.
Calitatea activelor UniCredit rămâne sănătoasă, cu o rată a creditelor neperformante nete de 1,6%, costul riscului pentru anul fiscal 2025 este de 15 puncte de bază, iar suprapunerile rămân neschimbate la aproximativ 1,7 mld. euro.
















