5.7 C
Cluj-Napoca
luni, ianuarie 26, 2026
Google search engine
AcasăBUSINESS ÎN ARDEALUniversitatea de Medicină şi Farmacie ’’Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca are 255 mil....

Universitatea de Medicină şi Farmacie ’’Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca are 255 mil. lei pentru un centru de simulare şi cercetare medicală

Universitatea de Medicină şi Farmacie ’’Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca a demarat un proiect de investiţii de 255 mil. lei (51 mil. euro) ce presupune realizarea unui centru integrat, o clădire cu două corpuri, în care vor funcţiona un centru de simulare, training şi cercetare pentru dezvoltarea competenţelor profesionale şi un centru de chirurgie experimentală şi training, dar şi o bibliotecă.

Corpul A, centrul de simulare, training şi cercetare, este finanţat integral din sursele proprii ale universităţii şi are o valoare de 208 mil. lei (41,4 mil. euro), iar corpul B şi biblioteca sunt finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), având o valoare de 47 mil. lei (9,4 mil. euro), potrivit unui comunicat de presă transmis de Universitatea de Medicină şi Farmacie ’’Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca.

Clădirea va avea o suprafaţă construită totală de 17.000 de metri pătraţi, din care 13.000 sunt destinaţi Corpului A – Centrul de simulare, iar 3.900 de metri pătraţi, Corpului B – biblioteca. Ansamblul va include trei niveluri de subsol, cu adăpost de protectţie civilă şi 133 de locuri de parcare, zone tehnice comune şi infrastructura necesară funcţionării celor două obiective. La nivelul parterului sunt prevăzute o zonă de lobby, spaţii pentru stomatologie, cercetare în chirurgie experimentală şi spaţii destinate bibliotecii. Etajele 1 şi 2 vor găzdui, în Corpul A, zonele de simulare medicală, cu spaţii dedicate dezvoltării aptitudinilor practice, birouri pentru cadrele didactice şi săli de şedinţă, iar în Corpul B, spaţii de lectură şi recreere pentru studenţi. Ultimul nivel al clădirii (etajul retras) va cuprinde patru amfiteatre, fiecare cu câte 150 de locuri, spaţii anexe, birouri pentru profesori, foaier şi grupuri sanitare.

Centrul este organizat în mai multe zone funcţionale, concepute pentru a susţine activităţile de educaţie, cercetare şi formare practice într-un cadru integrat. Zona de lobby este gândită ca spaţiu de întâlnire, de socializare şi interactţiune pentru utilizatorii centrului şi include o cafenea, destinată relaxării şi discuţiilor informale. Zona de stomatologie cuprinde spaţii specializate pentru activităţi didactice şi de cercetare ce vor fi desfăşurate împreună cu studentţii, dotate cu echipamente moderne, inclusiv imprimante 3D utilizate pentru realizarea modelelor dentare şi a structurilor osoase mandibulare.

Zona de cercetare în chirurgie experimentală este destinată studiilor de microchirurgie şi activităţilor de cercetare aplicată. Aceasta include săli pentru lucrări practice dotate cu echipamente de specialitate, o sală de microchirurgie, laboratoare pentru procesarea probelor, aparatură imagistică avansată, precum micro-CT şi ecograf, zone de necropsie şi spaţii dedicate pentru cazarea animalelor de laborator.

Centrul de simulare, training şi cercetare este organizat pe specialităţi medicale şi acoperă domenii precum medicina de urgenţă, anestezie şi terapie intensiveă, simulare clinică, robotică, realitate virtuală, laparoscopie, endoscopie, imagistică şi anatomie. Spaţiile includ săli pentru dezvoltarea aptitudinilor practice, saloane care reproduc condiţiile reale dintr-un spital, birouri pentru cadrele didactice şi săli de şedinţă. În cadrul centrului sunt amenajate săli dotate cu simulatoare virtuale pentru chirurgie robotică, neurochirurgie şi ecografie cardiacă, simulatoare tip manechin pentru diverse proceduri clinice, precum şi simulatoare complexe, controlate wireless, utilizate pentru scenarii de interveneţie în situaţii de urgenţă şi dezastre, inclusiv pentru naştere şi îngrijiri pediatrice.

Zona amfiteatrelor este amplasată la nivelul etajului retras şi cuprinde patru amfiteatre, destinate activităţilor didactice şi cursurilor, cu o capacitate totală de 600 de locuri. Biblioteca universitară va avea o capacitate totală de 246 de locuri, pentru lectură şi studiu, fiind concepută ca un spaţiu modern de învăţare şi zonă de recreere pentru studenţi.

Dotările prevăzute în faza de studiu de fezabilitate a proiectului sunt estimate la 42 mil. lei,  Contractul de proiectare şi execuţie a fost atribuit companiei Construcţii Erbaşu SA, deţinută de familia Erbaşu, în urma procedurii de achiziţie publică. Durata totală de proiectare şi execuţie este de 39 de luni.

RELATED ARTICLES
- Advertisment -
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine

Most Popular

Recent Comments