E-Acumulatori.ro, furnizor de soluţii pentru energie regenerabilă şi instalator de sisteme fotovoltaice fondat de Dan Tudose, a încheiat primele 10 luni din 2025 cu o creştere de 30% a cifrei de afaceri şi estimează că va depăşi pragul de 10 milioane de euro până la finalul anului. Pentru anul 2026, conducerea companiei estimează o creştere de 25% a cifrei de afaceri, care va depăşi 12 milioane de euro.
”Avem o dinamică ce depăşeşte semnificativ media pieţei, iar planurile noastre vizează atât consolidarea businessului, cât şi intrarea pe noi segmente şi pieţe. Principalul focus este creşterea capacităţii de stocare pentru prosumatorii existenţi astfel încât să acoperim în proporţie de peste 80% necesarul local de consum al fiecărui client. Conform datelor disponibile avem peste 250.000 de instalaţii ale prosumatorilor, iar o baterie de 5 kWh pentru fiecare ar însuma o capacitate de 1.250 MWh ce poate susţine sistemul energetic naţional prin dezvoltarea rezilienţei instalaţiilor de joasă distribuţie. Următorul pas este extinderea capacităţii logistice şi întărirea echipei de vânzări, astfel încât să putem scala activităţile pe zona rezidenţială, B2B, precum şi în alte industrii, prin parteneri şi proiecte pilot”, a declarat Dan Tudose.
În acest context, E-Acumulatori.ro lansează programul #oBateriePentruFiecare, o iniţiativă menită să accelereze adoptarea soluţiilor de stocare a energiei în rândul prosumatorilor şi să contribuie la creşterea rezilienţei sistemului energetic naţional.
Potrivit lui Dan Tudose, piaţa de sisteme fotovoltaice se confruntă cu provocări majore, generate atât de schimbările legislative, cât şi de blocajele din zona investiţiilor. Noul normativ P118 privind instalarea sistemelor fotovoltaice generează dificultăţi logistice şi operaţionale, în timp ce sectorul public înregistrează întârzieri semnificative, multe proiecte fiind amânate sau suspendate.
”Aceste dificultăţi pun presiune asupra planificării şi execuţiei proiectelor. Companiile trebuie să îşi adapteze strategiile comerciale şi operaţionale, motiv pentru care noi încercăm să promovăm integrarea soluţiilor fotovoltaice în strategia ESG a firmelor. Misiunea noastră este reducerea facturilor de energie, gaze şi combustibil prin soluţii integrate şi eficiente”, subliniază fondatorul companiei.
















