Un complex turistic premium cu 20 de vile private, Eskaperdo Resort, a fost inaugurat pe malul Târnavei Mari, la poalele Munţilor Harghita, în judeţul Harghita, investiţie de 8,5 milioane de euro, cu sprijinul Fundaţiei Pro Economica. Tarifele variază între 1.000 şi 1.200 lei pe noapte în extrasezon şi între 1.500 şi 1.800 lei în perioadele de vârf.
”Eskaperdo Resort a fost inaugurat oficial, marcând finalizarea unei investiţii de aproximativ 8,5 milioane de euro, dezvoltată cu sprijinul Fundaţiei Pro Economica. Situat pe malul Târnavei Mari, la poalele Munţilor Harghita, resortul reprezintă materializarea unui vis început în 2016: crearea unui loc unde oamenii să poată opri timpul pentru câteva zile, să se reconecteze cu natura şi să experimenteze relaxarea completă, departe de agitaţia oraşului. Proiectul a traversat provocări semnificative, de la pierderea unui partener iniţial la pandemie şi birocraţie”, a anunţat compania care administrează complexul.
Complexul cuprinde 19 vile de 107,68 metri pătraţi şi o vilă principală de 283,30 metri pătraţi, fiecare dotată cu două dormitoare, două băi, living generos şi bucătărie complet utilată. În 15 dintre vile, există jacuzzi privat, amplasat în aer liber.
Capacitatea totală a resortului este de 80–120 de persoane, iar tarifele variază între 1.000 şi 1.200 lei pe noapte în extrasezon şi între 1.500 şi 1.800 lei în perioadele de vârf, în funcţie de pachetele de servicii care pot include mic dejun, cină şi acces la facilităţile de wellness.
















