În ultimii 25 de ani, compania ieșeană Iulius a devenit unul dintre cei mai importanți dezvoltatori și operatori de proiecte mixed-use din România, impulsionând puternic transformarea unor zone subutilizate din Iași, Timișoara, Suceava și Cluj-Napoca în repere urbane. Dacă primele proiecte ale companiei aveau o componentă dominantă de retail – rețeaua Iulius Mall -, în timp abordarea s-a redefinit, iar accentul s-a pus pe regenerare urbană. Primul proiect de acest tip din țară s-a inaugurat la Iași în 2012, Palas – moment din care grupul a dezvoltat proiecte ce includ clădiri de birouri clasă A, parcuri, concepte de entertainment, centre de conferințe, soluții pentru conectivitate și mobilitate, punând un accent puternic pe sustenabilitate și valoare pe termen lung pentru orașe și, mai ales, pentru comunități.
Strategiile companiei evoluează însă de la proiect la proiect și, mai ales, de la oraș la oraș, astfel încât Iulius a intrat într-o nouă etapă a dezvoltării urbane, în care transformarea zonelor industriale abandonate devine motor de creștere economică pentru orașele României. Proiectele Rivus din Cluj-Napoca și dezvoltarea de la Constanța reprezintă expresia maturizării grupului Iulius și a adaptării la noile realități.
RIVUS Cluj: investiție de peste jumătate de miliard de euro
Evoluția a venit și în contextul unei metamorfozări a orașelor, iar compania Iulius a înțeles această schimbare și s-a orientat spre repunerea în circuitul urban a unor terenuri abandonate, dar care necesită investiții serioase în infrastructură, mediu și conectivitate. La Cluj-Napoca, pentru proiectul RIVUS, o investiție de peste 550 milioane de euro, a companiilor Iulius și Atterbury Europe, primul pas a fost relocarea și retehnologizarea fabricii Carbochim, proces care s-a ridicat la 7 milioane de euro. La Constanța, unde investiția este prognozată la 800 milioane euro, este în proces de desfășurare cel mai amplu proces de bioremediere din Europa, pe o suprafață de 38 hectare a fostei platforme Oil Terminal, suma investită fiind de 29 de milioane de euro. Pentru acest demers foarte complex cercetătorii Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie și Protecția Mediului București au dezvoltat o formulă unică de microorganisme naturale capabile să descompună hidrocarburile, însă bioremedierea solului este completată de procesul de remediere a apei subterane. În paralel, în ambele orașe sunt deja amenajate pepiniere cu arbori maturi aduși din pepinierele din Italia și care se aclimatiează pentru a fi replantați în viitoare parcuri ce vor fi dezvoltate în proiecte. Pe lângă spații verzi, acestea vor include și o rețea integrată de funcțiuni – office, cultural, educațional și entertainment.
Pentru a dezvolta proiecte la standarde globale de proiectare și planificare urbană, în premieră în România, compania Iulius lucrează la Rivus cu renumitul birou olandez de arhitectură UNStudio, iar la Constanța conceptul a fost gândit împreună cu prestigioșii arhitecți Foster + Partners.
Rivus, deși este încă în etapa de obținere a autorizației de construcție, a marcat deja două premiere: una în materie de finanțări, pentru că Iulius și Atterbury Europe au atras cel mai mare credit acordat unei dezvoltări real-estate din România, de 400 milioane de euro, dar și pentru că peste 70% din suprafața de retail este deja închiriată, ceea ce confirmă atractivitatea proiectelor Iulius și încrederea în companie, care a construit parteneriate durabile cu numeroase branduri locale și internaționale.
Într-o nouă etapă a intrat și Palas Iași, unde a început procesul de reamenajare și a cărui principală miză este experiența oferită vizitatorilor. Pentru că proiectul, deși, este cel mai perfomant centru comercial din afara Capitalei, se va transforma spectaculos, prin regândirea zonei comerciale, extinderea amprentei verzi, o mai bună integrare în țesutul urban și va sublinia legătura cu Palatul Culturii, toate acestea tot după un concept tot al biroului de arhitectură Foster + Partners.



Orașe compacte și conectate
În viziunea Iulius, orașele viitorului nu sunt mai mari, ci mai inteligente. Dezvoltarea nu trebuie să consume terenuri noi la periferia orașelor, ci să transforme zonele ignorate, blocate sau poluate în noduri de dezvoltare. Iar modelul urban propus include prioritizarea conectivității: investiții majore în infrastructură, poduri, pasarele pietonale, facilități de transport alternativ și noi artere urbane; o combinație de funcțiuni care reduc nevoia deplasărilor zilnice – clădiri de birouri, spații culturale și educaționale, zone pentru food, entertainment, sport, medicale, verzi, retail, într-o manieră care stimulează proximitatea urbană. Mai mult decât atât, parcurile, zonele de relaxare și evenimente și infrastructura culturală sunt elemente centrale în masterplanurile acestor proiecte majore aflate în dezvoltare, care au în comun și dimensiunea regenerării urbane, dar și sustenabilitatea.
Contribuție consistentă în economia urbană a României
Într-un sfert de secol, compania Iulius a regenerat peste 125 de hectare în orașele Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Suceava, a creat peste 40.000 de locuri de muncă, a investit în infrastructură, a contribut la retenția forței de muncă și a devenit un actor cheie în economia urbană a României. Proiectele sale au transformat orașele, au crescut atractivitatea pentru investiții și oferă comunităților spații de calitate. Pentru viitor, promisiunea este ca investițiile Iulius să continue să producă transformări structurale în orașe, fiind integrate într-o viziune coerentă și într-un parteneriat funcțional cu autoritățile și comunitatea.
















