Florea Grup din Alba, un business care derulează activităţi de construcţii, turism, energie şi transport, fondat în urmă cu 29 de ani de fraţii Marcel şi David Florea, a raportat pentru 2024 o cifră de afaceri de 282,2 mil. lei (56,7 mil. euro), în creştere cu 6,6% faţă de anul anterior, potrivit datelor de la Ministerul Finanţelor.
Florea Grup a avut anul trecut un profit net de 20,7 mil. lei (4,1 mil. euro), mai mic cu 19,1% faţă de anul precedent, conform datelor publice. Compania a ajuns în 2024 la un număr mediu de 627 de angajaţi, cu 40 de oameni mai mult faţă de anul 2023.
În ultimii ani Florea Grup şi-a concentrat investiţiile pe dezvoltarea pe verticală a afacerii, după extinderea la nivel naţional a brandului Petra Pavaje, apărut odată cu inaugurarea, în 2022, a unei fabrici noi de pavaje la Roman, judeţul Neamţ, cu o investiţie de 10 milioane de euro. Decizia de a merge cu activitatea de producţie în acea zonă a ţării a fost bazată pe premisa că în domeniul materialelor de construcţii proximitatea este esenţială. Astfel, sub eticheta Petra Pavaje există astăzi patru fabrici, localizate în judeţele Alba, Prahova, Arad şi Neamţ, împreună cu depozite proprii, potrivit unor informaţii furnizate anterior de companie.
Florea Grup, o afacere fondată de fraţii Marcel şi David Florea în anul 1996, produce pavele în patru fabrici, situate în Alba Iulia (unde s-a şi înfiinţat brandul Petra Pavaje în 2017), la Strejnicu (lângă Ploieşti), la Arad şi la Roman (judeţul Neamţ). Pe lângă pavele, Florea Grup mai activează şi în alte sectoare ale construcţiilor, precum turnarea asfaltului şi operarea unei cariere proprii de piatră.
















