Cris-Tim Family Holding (CFH) a raportat venituri de 853,1 milioane de lei în primele nouă luni din 2025, în creştere cu 3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Segmentul Mezeluri a avansat cu 5%, până la 752,5 milioane de lei, iar Ready Meals a înregistrat un avans de 21%, la 89,1 milioane de lei.
Profitabilitatea companiei a crescut mai rapid decât veniturile: EBITDA a urcat cu 15%, la 143,7 milioane de lei, iar profitul net cu 30%, până la 82,6 milioane de lei. Segmentul Mezeluri a continuat să fie principalul generator de venituri şi EBITDA, susţinut de volume stabile, ajustări selective de preţ şi cererea pentru brandurile Cris-Tim şi Matache Măcelaru, care a înregistrat un avans de 20%. Produsele private label au crescut cu 8%, reflectând parteneriatele stabile cu retailerii. Segmentul Ready Meals a fost condus de brandul Bunătăţi, cu vânzări de 56,6 milioane de lei, în creştere cu 23%, determinată de volume mai mari şi extinderea distribuţiei. EBITDA din Ready Meals a crescut cu 9%, la 22,2 milioane de lei.
Compania a menţinut o structură echilibrată pe canale de distribuţie, cu comerţul modern ca principal contributor şi comerţul tradiţional consolidându-şi rolul. Lansarea brandului Grătărescu în vara acestui an a adus o cotă de piaţă de 2,8% în segmentul cârnaţilor până în septembrie. Exporturile au reprezentat aproximativ 10% din cifra de afaceri, în creştere cu 1% faţă de 2024.
Cris-Tim a continuat implementarea proiectului industrial Investalim, vizând extinderea capacităţii de producţie şi modernizarea infrastructurii de depozitare. În acelaşi timp, compania a finalizat cu succes Oferta Publică Iniţială la Bursa de Valori Bucureşti în octombrie şi a debutat pe Piaţa Reglementată la 26 noiembrie, atrăgând capital suplimentar pentru investiţiile planificate până în 2030, potrivit CFO-ului Răzvan Furtună.
















