Brandul de produse Dr. Max, vândute doar în farmaciile cu acelaşi nume, aproape 1.000 de unităţi în toată ţara, este pentru al doilea an consecutiv o prezenţă constantă în top 20 de jucători după volumele puse pe piaţa românească de medicamente în al doilea trimestru din an, potrivit Ziarului Financiar.
Astfel, 3,4 milioane de produse branduite Dr. Max au ajuns la români în trimestrul al doilea din 2025, cu 25% mai multe faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Datele sunt furnizate de compania de cercetare de piaţă Cegedim, care analizează atât vânzările, cât şi volumele de medicamente şi produse farmaceutice care ajung la pacienţii români.
Acum doi ani, în 2023, brandul Dr. Max nu intra în topul Cegedim. Şi în trimestrele anterioare, volumul produselor Dr. Max s-a situat la 3,4-3,5 milioane de unităţi, ceea ce înseamnă că într-un an compania are circa 14 milioane de unităţi vândute în România.
















