JYSK, retailerul scandinav de mobilier şi produse pentru casă, continuă planurile de expansiune în România şi inaugurează joi 8 mai un nou magazin, cu o suprafaţă totală de 1.150 mp, în oraşul Topliţa, judeţul Harghita, ajungând astfel la o reţea locală de 151 de unităţi. În luna martie a acestui an, JYSK a atins un obiectiv important în România odată cu deschiderea magazinului cu numărul 150 în Mamaia Nord. Compania continuă planurile de expansiune pentru a ajunge la 200 de unităţi pe piaţa locală.
”După ce în luna martie am atins borna celor 150 de magazine şi am marcat acest moment printr-o campanie naţională, ne continuăm drumul către 200 de magazine JYSK în România şi ajungem pentru prima dată în Topliţa. Suntem prezenţi în judeţul Harghita din anul 2018, când am deschis un magazin în Gheorgheni, urmat de un al doilea magazin în Miercurea Ciuc”, a declarat Iraida Paiuc, sales and marketing manager, JYSK România şi Bulgaria, într-un comunicat de presă. În anul 2007, JYSK deschidea prima unitate din România la Oradea. Au trecut de atunci aproape 18 ani, iar în martie 2025 retailerul scandinav a inaugurat magazinul cu numărul 150, aflat în celălalt capăt al ţării, la Constanţa.
Drumul până la 151 de magazine în prezent a început cu 7 unităţi în primul an de la intrarea pe piaţa locală. A continuat apoi uşor, cu un număr relativ stabil de unităţi, până când franciza JYSK din România a fost preluată de compania daneză JYSK Nordic. Din 2014, expansiunea JYSK în România a prins avânt, iar în anii ce au urmat retailerul scandinav a deschis între 6 şi 18 magazine, ceea ce a implicat şi creşterea rapidă a numărului de angajaţi. În 2016, de exemplu, compania avea 500 de angajaţi, iar în prezent pentru JYSK lucrează aproape 1.300 de oameni.
Cifra de afaceri a JYSK România a ajuns în anul financiar 2023-2024 (1 septembrie 2023-31 august 2024) la 1,15 mld. lei, în creştere cu 15,5% faţă de anul financiar precedent. În anul financiar 2023-2024, EBIT a crescut cu 28,7% şi a ajuns la 185 mil. lei.