7.5 C
Cluj-Napoca
vineri, mai 16, 2025
Google search engine
AcasăANUNȚURIPatria Bank mizează pe venituri de 267 mil. lei în 2025, plus...

Patria Bank mizează pe venituri de 267 mil. lei în 2025, plus 25%, şi profit net de aproape 53 mil. lei

Banca românească Patria Bank (BVB: PBK), listată pe Piaţa Reglementată a Bursei de Valori Bucureşti, vizează atingerea unui profit net de 52,9 milioane de lei în 2025, o creştere solidă, de 51%, faţă de rezultatul din 2024, încorporând taxa pe cifra de afaceri de 2% aplicabilă instituţiilor de credit.

În paralel, venitul net bancar este estimat să crească cu 25%, până la 267,1 milioane de lei, ca urmare a extinderii portofoliului de credite şi a dinamicii pozitive în ceea ce priveşte tranzacţiile şi numărul de clienţi activi, conform Bugetului de Venituri şi Cheltuieli pentru 2025, aprobat de către acţionarii companiei în cadrul Adunării Generale Anuale a Acţionarilor din 28 aprilie.

Pentru 2025, Patria Bank estimează o majorare cu 15% a activelor totale, până la 5,2 miliarde de lei, susţinută de extinderea portofoliului de credite şi de investiţii continue în digitalizare, eficienţă operaţională şi diversificarea surselor de finanţare. În acelaşi timp, banca îşi propune o rentabilitate a capitalurilor proprii (RoE) de 11,66%, şi o îmbunătăţire a raportului costuri/venituri ajustat până la 64%, faţă de 71% în 2024 (excluzând impactul taxei pe cifra de afaceri).

”Ne propunem ca anul 2025 să fie un nou punct de inflexiune în evoluţia Patria Bank, un an în care creşterea se bazează pe o fundaţie solidă de eficienţă operaţională, disciplină financiară şi extindere comercială sănătoasă”, a declarat Valentin Vancea, Director General al Patria Bank.

Planurile de dezvoltare ale băncii pentru 2025 includ creşterea cu 16% a soldului creditelor acordate clientelei (valoare netă), până la 2,7 miliarde de lei, echivalent cu o majorare de 376 milioane de lei faţă de anul anterior, precum şi o evoluţie pozitivă a finanţării comerciale, estimată la un plus de 241 milioane de lei, prin creşterea volumelor tranzacţionale în conturile curente, depozitele overnight şi colaterale.

RELATED ARTICLES
- Advertisment -
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine

Most Popular

Recent Comments