CEC Bank acordă şi anul acesta credite prin programul Noua Casă, cu dobânzi anuale începând de la 7,45% (IRCC plus marjă fixă de 1,9 pp), pentru cei care îşi încasează salariul prin bancă, şi de 7,55% (IRCC plus marjă fixă de 2 pp) pentru cei care nu încasează venitul prin CEC Bank.
IRCC, noul indice de referinţă pentru calculul ratelor la bancă la creditele noi ipotecare şi de consum acordate după luna mai 2019, este la 5,55% pe an pentru T4/2024.
Creditele înrolate în programul Noua Casă au zero comision de analiză/acordare şi zero comision de administrare, iar finanţările beneficiază de garanţia FNGCIMM (Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii), spun oficialii băncii.
Potrivit acestora, creditele Noua Casă prevăd un nivel mai redus al avansului faţă de finanţările standard pentru locuinţe, 5% pentru locuinţe de până la 70.000 de euro, în timp ce pentru cele cu preţuri între 70.000 euro şi 140.000 euro, avansul minim este de 15%.
Astfel, pentru un credit Noua Casă de 250.000 de lei, pe o perioadă de 30 de ani, beneficiarul creditului va plăti o rată lunară de 1.739,49 lei, în condiţiile de dobândă ale Programului, cu încasarea salariului la CEC Bank, dobânda anuală efectivă (DAE) fiind acum de 7,70%.
Începând cu 2009, când a debutat programul guvernamental, şi până în prezent, CEC Bank a acordat peste 20.000 credite Prima Casă / Noua Casă cu o valoare totală care depăşeşte 3 miliarde lei.