JYSK, retailerul scandinav de mobilier şi produse pentru casă, a atins un obiectiv important în România odată cu deschiderea magazinului cu numărul 150 în Mamaia Nord, însă continuă planurile de expansiune pentru a ajunge la 200 de unităţi pe piaţa locală. În anul 2007, JYSK deschidea prima unitate din România la Oradea. Au trecut de atunci aproape 18 ani, iar în martie 2025 retailerul scandinav a inaugurat magazinul cu numărul 150, aflat în celălalt capăt al ţării, la Constanţa.
Drumul până la 150 de magazine a început cu 7 unităţi în primul an de la intrarea pe piaţa locală. A continuat apoi uşor, cu un număr relativ stabil de unităţi, până când franciza JYSK din România a fost preluată de compania daneză, JYSK Nordic. Din 2014, expansiunea JYSK în România a prins avânt, iar în anii ce au urmat retailerul scandinav a deschis între 6 şi 18 magazine, ceea ce a implicat şi creşterea rapidă a numărului de angajaţi. În 2016, de exemplu, compania avea 500 de angajaţi, iar în prezent pentru JYSK lucrează aproape 1.300 de oameni.
’’În 2021 ne-am atins obiectivul propus iniţial, de 100 de magazine în România. Întâmplător, magazinul cu numărul 100 se află tot în Constanţa. Atunci am ridicat ştacheta mai sus şi ne-am pus un nou obiectiv – 200 de magazine. Credem că proximitatea este importantă pentru clienţii noştri, de aceea ne dorim să avem magazine nu doar în oraşe mari, ci şi în oraşe mici şi medii.’’, a declarata Iraida Paiuc, Sales and Marketing Manager JYSK România şi Bulgaria, într-un comunicat de presă.
Atingerea bornei de 150 de magazine este sărbătorită de JYSK cu o campanie naţională, cu reduceri de până la 70% valabile în toate unităţile din ţară, în perioada 7 martie-5 aprilie 2025. Cifra de afaceri a JYSK România a ajuns în anul financiar 2023-2024 (1 septembrie 2023-31 august 2024) la 1,15 mld. lei, în creştere cu 15,5% faţă de anul financiar precedent. În anul financiar 2023-2024, EBIT-ul a crescut cu 28,7% şi a ajuns la 185 mil. lei.