SIPEX, unul dintre cei mai mari distribuitori de materiale si finisaje pentru construcţii, listat la Bursa de Valori Bucuresti in piata AeRO (simbol bursier SPX), a înregistrat în 2024 o cifră de afaceri de 332 milioane de lei, in crestere de 6%, potrivit raportului financiar publicat la BVB.
Evoluţia a fost determinata in principal de avansul cu 15% al vanzarilor in canalul B2B. Profitul brut inregistrat a fost de aproximativ 14 milioane lei, un avans de 7,5% comparativ cu 2023. Profitul net s-a redus cu 6,6%, la 10,4 milioane lei, în principal din cauza noului impozit minim pe cifra de afaceri, în sumă de 3,4 milioane de lei.
”Rezultatele financiare din 2024 confirmă capacitatea noastră de a ne adapta rapid şi de a răspunde eficient la evoluţiile pieţei, marcând cel mai bun an al nostru din punct de vedere al cifrei de afaceri. Avansul vânzărilor a fost susţinut de o strategie axată pe un management atent al stocurilor, o previzionare precisă a vânzărilor şi o administrare eficientă a cheltuielilor şi a limitelor de credit acordate partenerilor. Am înregistrat creşteri în toate cele trei canale de vânzare – retail tradiţional, B2B şi online – consolidându-ne astfel poziţia în piaţă. Canalul Retail rămâne cu cea mai mare pondere în vânzări, însă cel mai dinamic avans l-a înregistrat canalul B2B”, a declarat Irinel Gheorghe, CEO SIPEX.
Compania a investit peste 4 milioane de lei în 2024, în principal pentru reînnoirea flotei (3,1 milioane de lei), echipamente tehnologice şi logistice necesare creşterii eficienţei operaţionale şi protecţiei mediului. Veniturile din exploatare au urcat la 340 milioane lei, o creştere de 6%, ca urmare a avansului vânzărilor, iar EBITDA a ajuns la 17,2 milioane de lei, înregistrând o creştere de 33,3%
Activele totale se ridică la aproximativ 134 milioane lei, în scădere cu 1,6% , iar datoriile totale se ridică la 47,5 milioane lei, în scădere cu 21%. SIPEX are aproximativ 300 de angajaţi, deţine 12 centre logistice şi un parc auto de 191 de autovehicule. Punctele de lucru şi de desfacere ale companiei sunt: Braşov, Bucureşti, Cluj, Craiova, Iaşi, Ilfov (Pantelimon), Focşani, Piatra Neamţ, Prahova (Ariceştii Rahtivani), Râmnicu Vâlcea, Suceava, Timişoara. SIPEX are 98 mil. lei capitalizare şi este controlată în proporţie de 91,9% de Constantin-Irinel Gheorghe. Acţiunile SPX se tranzacţionează în scădere cu 3% de la începutul anului, pe fondul unor tranzacţii de 183.208 lei.