16.7 C
Cluj-Napoca
sâmbătă, aprilie 19, 2025
Google search engine
AcasăANUNȚURIRevolut aduce noi îmbunătăţiri funcţiilor de securitate din aplicaţie

Revolut aduce noi îmbunătăţiri funcţiilor de securitate din aplicaţie

Revolut a anunţat trei noi funcţii care au fost integrate în hub-ul de securitate, Revolut Securitate, pentru a ajuta clienţii să-şi protejeze fondurile de fraude şi în cazul unui furt al telefonului, potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii companiei. 

Concepute pentru a le oferi clienţilor un plus de confort psihic, ştiind că banii lor rămân în siguranţă, Revolut a dezvoltat aceste funcţii ca răspuns la creşterea recentă a numărului de furturi de telefoane mobile, în marile oraşe în special, şi la ameninţarea continuă a înşelătoriilor de tip phishing, care afectează sectorul serviciilor financiare în general. Aceste ameninţări au repercusiuni importante în industria financiară şi reprezintă principalul motiv pentru care Revolut îşi extinde paleta de soluţii de prevenire a fraudelor, în special a fraudelor neautorizate, ce se produc atunci când o tranzacţie este realizată de o terţă parte, fără acordul deţinătorului cardului. 

Astfel, în cazul în care un client îşi pierde telefonul sau acesta este furat, este prioritar ca datele de acces la aplicaţia de banking, datele personale şi alte informaţii importante de pe telefon să fie cât mai bine protejate. De aceea, Revolut adaugă posibilitatea ca orice client să poată raporta imediat furtul telefonului mobil şi să îşi protejeze informaţiile financiare, cu ajutorul funcţiei Telefon pierdut.

Atacurile sofisticate bazate pe inginerie socială, cunoscute şi sub denumirea de phishing, le permit escrocilor să colecteze informaţii care le pot permite accesul la conturile bancare ale utilizatorilor. Pentru a preveni aceste situaţii nedorite, Revolut utilizează autentificarea multifactorială, inclusiv verificările bazate pe date biometrice. În curând, cu ajutorul funcţiei Limitele de tranzacţionare clienţii vor putea să stabilească restricţii pentru conturile lor, pentru plăţile cu cardurile sau transferuri, care se vor reseta la fiecare 24 de ore. Această funcţie poate împiedica răufăcătorii să transfere toate fondurile din conturile utilizatorilor, în cazul excepţional în care ar putea avea acces la acestea.

RELATED ARTICLES
- Advertisment -
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine

Most Popular

Recent Comments