Plasmaserv Metal Connection, companie românească care furnizează echipamente şi soluţii pentru sudare şi debitare, estimează pentru 2025 venituri de 7,8 mil. euro, în creştere cu 30% faţă de anul anterior, evoluţie susţinută de investiţii strategice pentru automatizare şi digitalizare, dar şi de consolidarea parteneriatelor cheie.
”Creşterea estimată de 30% vine din extinderea portofoliului nostru, în special prin introducerea de echipamente de tăiere cu laser, care răspund cerinţelor tot mai exigente ale industriei. Acest segment capătă o cotă de piaţă tot mai mare atât la nivel european, cât şi în România, datorită avantajelor incontestabile în materie de precizie, viteză şi eficienţă”, spune Adrian Sălăjan, noul CEO al Plasmaserv Metal Connection.
Compania a semnat anul trecut un parteneriat cu producătorul DNE LASER SHENZEN, prin care va obţine între 5 şi 7 unităţi de laser de ultimă generaţie.
”Avem deja numeroase discuţii avansate cu potenţiali clienţi, iar feedbackul este foarte bun. Companiile care au nevoie de tehnologii de tăiere caută soluţii performante, iar noi suntem pregătiţi să le oferim exact ceea ce au nevoie pentru optimizarea operaţiunilor lor”, explică Adrian Sălăjan.
Pe lângă dezvoltarea produselor, Plasmaserv Metal Connection are un buget de investiţii de 200.000 de euro pentru anul în curs, care urmează să fie direcţionat către modernizarea infrastructurii IT, extinderea depozitului şi implementarea unui sistem avansat de gestionare a stocurilor (Warehouse Management System).
”Optimizarea logistică ne va permite să scurtăm timpii de livrare şi să îmbunătăţim gestionarea stocurilor, asigurând astfel un răspuns rapid la cerinţele clienţilor. Automatizarea proceselor este un pilon esenţial în strategia noastră de creştere”, a adăugat CEO-ul companiei.
Plasmaserv Metal Connection are în vedere şi creşterea numărului de angajaţi la 35 de persoane până la finalul anului, menţinându-se eficientă şi concentrată pe automatizare şi digitalizare. Mandatul acordat lui Adrian Sălăjan de către fondatorii companiei, Tiberiu Vladimir Vărzar şi Csongor Andras Csegedi, prevede creşterea afacerilor cu până la 50% în următorii trei ani
Partenerii strategici ai Plasmaserv sunt şantierele navale Vard Tulcea şi Brăila, Damen Galaţi şi Mangalia, Severnav, Şantierul Naval Orşova, dar şi contractori pentru industrii specializate precum Tehnostrade-UMB, Raal, Astra Rail, Maschio Gaspardo, Chambon, Peikko, Butan Grup.