Producătorul de confecţii Secuiana din Târgu Secuiesc, judeţul Covasna, cea mai importantă companie membră a grupului Secuiana, estimează pentru 2025 o cifră de afaceri de 55 mil. lei (11 mil. euro), în creştere cu aproximativ 8% faţă de anul trecut, potrivit Ziarului Financiar.
Secuiana a finalizat anul 2024 cu o cifră de afaceri de 51 mil. lei (aproximativ 10,3 mil. euro), mai mult cu 10,5% faţă de anul anterior, când producătorul de confecţii a raportat afaceri de 46,1 mil. lei (9,3 mil. euro), conform datelor publice. Pe parcursul anului 2024 compania a operat la o capacitate medie de 80%, iar mulţi dintre clienţi au redus volumul comenzilor, potrivit oficialilor Secuiana, citati de ZF.
Compania Secuiana face parte din grupul Secuiana din Târgu Secuiesc, alături de producătorii de textile Seconf SA şi S’mode SA şi firma de transport Secuiana Trans, conform unor informaţii furnizate anterior de companie. Secuiana a investit anul trecut 800.000 de lei într-un sistem fotovoltaic pentru reducerea costurilor cu energia electrică şi a renovat 5 magazine. În luna ianuarie a acestui an, la nivelul grupului Secuiana activau 620 de angajaţi, faţă de 730 de oameni la începutul anului 2024.