AXIONET IoT, companie antreprenorială locală fondată și condusă de antreprenorul Gabriel Ioniță, este una dintre cele trei companii din România selectate de Agenția Executivă Europeană pentru Climă, Infrastructură și Mediu (CINEA) pentru o finanțare în vederea dezvoltării stațiilor de încărcare pentru mașini electrice. Compania va primi 26,8 milioane de euro pentru 496 de stații de încărcare.
AXIONET IoT, cu peste 500 de locații de încărcare pentru mașini electrice, va primi o finanțare de 26,8 milioane de euro pentru un proiect ce vizează dezvoltarea a 496 de stații de încărcare pentru vehicule electrice, în 200 de locații din întreaga țară, accesibile publicului larg, potrivit unui comunicat al companiei.
Acestea sunt concepute pentru a deservi atât vehiculele ușoare, cât și cele de mare tonaj. Astfel, 96 dintre stații vor fi pentru încărcare rapidă, cu putere de 150 kW, iar alte 400 vor dispune de o putere de 350 kW. Proiectul acoperă zone-cheie din România de-a lungul rețelei rutiere TEN-T, stațiile fiind amplasate la cel mult 3 km de ieșiri sau noduri urbane, pentru o accesibilitate optimă. Acesta va îmbunătăți infrastructura de încărcare și va susține obiectivele UE de transport durabil și reducere a emisiilor.