Fondul de pensii facultative Pensia Mea, administrat de BT Pensii, număra 100.000 de participanţi la finele anului trecut, cu 86% peste nivelul din 2023 – cea mai mare creştere de pe piaţă, potrivit unui comunicat de presă.
Valoarea contribuţiilor lunare la fondul Pensia Mea s-a dublat în cursul anului trecut şi a ajuns la 9 milioane de lei în decembrie 2024, faţă de 4,45 milioane de lei în decembrie 2023. Activele BT Pensii au însumat 290 milioane de lei, în urcare cu 33% prin comparaţie cu anul precedent.
”2024 a fost cel mai bun an din activitatea BT Pensii, înregistrând creşteri pe toate planurile. Cel mai mare număr de români care au început anul trecut să economisească printr-un fond de pensii facultative au ales Pensia Mea, peste 44.000, ceea ce reprezintă 36% din totalul celor care au aderat la Pilonul III în 2024”, spune Corina Cojocaru, director general, BT Pensii.
Cele mai multe persoane care încep să economisească prin Pensia Mea, adică 47%, au între 35 şi 49 de ani, iar 26% au între 20 şi 34 de ani. În ambele cazuri, contribuţia medie lunară este de peste 100 de lei. O cincime dintre participanţii la fondul de pensii beneficiază şi de contribuţie din partea angajatorului, scriu reprezentanţii BT.