tbi bank a avut în primele 9 luni din 2024 un profit net de 38 milioane euro, cu 34% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, şi un venit operaţional de 186 milioane de euro, în creştere cu 25%, în principal datorită unei majorări de 34% a veniturilor nete din dobânzi, conform rezultatelor financiare consolidate neauditate. Profitul operaţional a urcat în acelaşi interval la 130 de milioane de euro.
”Baza noastră de clienţi în continuă creştere din România, Bulgaria şi Grecia este cea care ne aduce bucurie şi contribuie la rezultatele noastre financiare solide. Vreau să le mulţumesc clienţilor noştri pentru încrederea lor, precum şi echipei noastre pasionate şi dedicate, care rămâne coloana vertebrală a succesului şi inovaţiei noastre continue. Pe măsură ce ne apropiem de sezonul sărbătorilor, muncim din greu pentru a ne asigura că clienţii noştri primesc sprijin în toate aspectele vieţii lor financiare”, a declarat Petr Baron, CEO, tbi fs.
În perioada ianuarie-septembrie, tbi bank a gestionat 1,6 milioane de cereri de finanţare în România, Bulgaria şi Grecia şi a acordat 720.000 de credite (plus 39%) în valoare de 840 milioane de euro, cu 25% mai mult faţă de aceeaşi perioadă din 2023. De asemenea, canalele de tip self-service au contribuit semnificativ la creşterea afacerilor, 70% dintre cererile de împrumut fiind realizate digital.
Până la sfârşitul lunii septembrie, banca şi-a majorat activele totale cu 26%, ajungând la 1,7 miliarde de euro. Portofoliul brut de credite a ajuns la 1,23 miliarde euro, o creştere de 26% faţă de primele nouă luni din 2023.