Cu o fabrică mai puțin față de anul anterior, filiala locală a producătorul de bere Heineken a produs anul trecut 4.3 milioane hectolitri de bere și cidru, achiziționând peste 70% din materiile prime principale de la furnizori din țară. Producătorul este în plin proces de modernizare a fabricilor pe care le mai are la Miercurea Ciuc, Ungheni și Craiova, scopul fiind acela de a-și cește eficiența și de a-și depăși principalul competitor, Ursus Breweries.
Având în prezent trei fabrici în România, la Miercurea Ciuc, Ungheni și Craiova, după ce în luna mai 2023 a închis unitatea din Constanța pentru eficientizarea business-ului , Heineken România a avut, în anul 2023, 1.077 de angajați, a produs local peste 4.3 milioane hectolitri de bere și cidru și a colaborat cu peste 600 de furnizori locali de bunuri și servicii, achiziționând peste 70% din materiile prime principale de la furnizori din țară, potrivit raportului de sustenabilitate al companiei.
98% din volume produse local sunt destinate pentru piața din România. Miza, anunță însă producătorul, este poziția de lider pe plan local pe care o deține acum Ursus Breweries. În 2023, Heineken a raportat afaceri de 342 milioane euro, cu aproximativ 13% mai mult decât în 2022 și 2,2 milioane de euro profit net.