Wizz Air, cel mai mare operator aerian de pe plan local, a lansat două noi rute, spre Stuttgart, Germania, şi Lisabona, Portugalia. Astfel, pasagerii pot călători deja direct, începând din 27 octombrie 2024 spre Stuttgart şi din 28 octombrie 2024 spre Lisabona, cu o frecvenţă de două zboruri săptămânale pentru fiecare din aceste destinaţii, potrivit unui comunicat de presă al Aeroportului Internaţional ’’Avram Iancu’’ Cluj.
Totodată, Wizz Air a reluat luna acesta zborurilor directe de pe aeroportul din Cluj-Napoca spre Viena, Abu Dhabi şi Lyon. Pe de altă parte, ca urmare a situaţiei actuale din Istrael, compania aeriană maghiară a suspendat temporar zborurile spre şi dinspre Tel Aviv până în data de 14 ianuarie 2025, inclusiv.
”Suntem încântaţi să inaugurăm două noi rute pe aeroportul din Cluj-Napoca, oferind mai mult de 800.000 de locuri la vânzare pentru pasageri şi flexibilitate în timpul sezonului ce va urma. Aceste noi rute ne evidenţiază angajamentul de a ne extinde reţeaua şi de a oferi opţiuni de călătorie accesibile pentru pasagerii noştri”, a declarat Anastasia Novak, Corporate Communication Manager la Wizz Air, într-un comunicat de presă.
Wizz Air are şase baze aeriene în România, la Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Sibiu, Timişoara şi Iaşi, şi operează peste 170 de rute dinspre aeroporturile locale către 24 de ţări. Compania a transportat circa 13 milioane de pasageri spre şi dinspre aeroporturile locale în 2023, o creştere semnificativă faţă de anul anterior, când a transportat doar 8,5 milioane de pasageri.