Compania de servicii medicale MedLife a investit 4 milioane euro pentru achizitia a doi noi roboti da Vinci şi vrea să ajungă până la finele anului la peste 50 de experţi certificaţi în chirurgie robotică. Noile echipamente vor fi disponibile în Braşov (Spitalul MedLife Braşov) şi Timişoara (Spitalul MedLife Timişoara).
Ca urmare a acestei noi investiţii, grupul MedLife va ajunge la şapte roboţi, dintre care şase da Vinci şi un Brainlab, sistem robotic specializat în chirurgia spinală, la care se adaugă alte patru sisteme de neuronavigaţie. Roboţii da Vinci X şi da Vinci Xi, consideraţi unele dintre cele mai avansate echipamente medicale din lume, aduc numeroase avantaje în domeniul chirurgiei, atât pentru pacienţi, cât şi pentru medici. Sistemele îmbină tehnica laparoscopică convenţională şi tehnologia robotică de înaltă precizie şi funcţionează ca o extensie a chirurgului.
”Investiţiile în domenii de avangardă, de exemplu, genetica moleculară şi chirurgia robotică, fac parte din ADN-ul MedLife, un grup care a pornit din dorinţa de a le oferi pacienţilor servicii medicale la cele mai mai înalte standarde de calitate şi siguranţă, iar acestea implică automat aportul tehnologiilor de ultimă generaţie. Am investit în mod susţinut în ele, achiziţia noilor roboţi reprezintă doar un nou pas într-o direcţie pe care ne-am stabilit-o cu ani în urmă. Însă pariul câştigător este reprezentat de parteneriatul dintre sisteme robotice de top şi medici buni, specializaţi în utilizarea unor tehnologii atât de avansate. Este extraordinar că pacienţii noştri vor avea acces la cea mai mare echipă de medici certificaţi în chirurgie robotică din România”, a declarat Mihai Marcu, Preşedinte şi CEO MedLife Grup.
Până la finalul lui 2024, în România vor exista 18 centre de chirurgie robotică, în Bucureşti, Braşov, Cluj, Iaşi, Oradea, Sibiu şi Timişoara.