Compania Lunet Studio a ajuns anul trecut la un business de peste 3,2 mil. lei, după o creştere de circa 70%. Ritmul s-a păstrat şi în primul semestru al anului. Ochelarii Lunet sunt acum disponibili în trei magazine proprii, două în Bucureşti şi unul în Cluj. Lansat în 2019 de Ştefan şi Alexandru Gugurel, Lunet este un brand românesc de optică cu un model de business care permite gestionarea completă a procesului, de la design şi asamblare, până la vânzare şi logistică.
”Lunet Studio SRL, companie românească din domeniul opticii medicale, a înregistrat în primele şase luni din 2024 o creştere cu 72% a cifrei de afaceri, până la 2,3 milioane de lei, comparativ cu perioada similară din 2023. Profitul net obţinut de companie a fost de 224 mii lei, susţinut de deschiderea celui de-al treilea magazin şi optimizări ale proceselor interne”, a anunţat compania prin intermediul unui comunicat de presă. Lunet gestionează întregul lanţ valoric, de la design şi asamblare, control optometric până la vânzare şi logistică. Valoarea totală a investiţiilor depăşeste 3 milioane de lei de la fondarea companiei în 2019.
”Am crescut de 2,5 ori veniturile în ultimii trei ani şi am menţinut ritmul şi în prima parte a anului. Suntem o companie profitabilă, iar gestionarea completă a procesului – de la design şi asamblare, la control optometric, vânzare şi logistică – ne permite să obţinem o marjă brută solidă. Am dezvoltat propriul software şi am automatizat o mare parte din procesul de livrare, ceea ce a îmbunătăţit eficienţa şi a redus semnificativ timpul şi resursele implicate”, spun Alexandru şi Ştefan Gugurel, cofondatori şi Co-CEO. Ţinând cont de această evoluţie a business-ului, fondatorii Lunet spun că îşi doresc să atragă finanţare pentru a se extinde.