Wizz Air, cel mai mare operator aerian de pe plan local, reia din această lună zborurilor directe de pe aeroportul din Cluj-Napoca spre Viena, Abu Dhabi şi Lyon, urmând să extindă reţeaua sa de destinaţii pentru sezonul de iarnă 2024 cu încă două noi rute internaţionale, Lisabona şi Stuttgart, potrivit unui comunicat de presă transmis de Aeroportul Internaţional ’’Avram Iancu’’ Cluj.
Wizz Air are şase baze aeriene în România, la Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Sibiu, Timişoara şi Iaşi, şi operează peste 170 de rute dinspre aeroporturile locale către 24 de ţări. Compania a transportat circa 13 milioane de pasageri spre şi dinspre aeroporturile locale în 2023, o creştere semnificativă faţă de anul anterior, când a transportat doar 8,5 milioane de pasageri.