-0.3 C
Cluj-Napoca
duminică, ianuarie 19, 2025
Google search engine
AcasăBUSINESS ÎN ARDEALCNI investeşte peste 49 mil. euro în construcţia unui patinoar artificial în...

CNI investeşte peste 49 mil. euro în construcţia unui patinoar artificial în muncipiul Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, a alocat prin Compania Naţională de Investiţii (CNI), aflată în subordine, aproximativ 245,4 mil. lei (49,3 mil. euro) pentru construcţia unui patinoar artificial, cu o capacitate de 2.180 de spectatori în muncipiul Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna.

”În municipiul Sfântu Gheorghe din judeţul Covasna va fi construit un patinoar artificial, performant, cu o capacitate de 2.180 de spectatori, care va putea găzdui atât competiţii naţionale şi internaţionale, cât şi antrenamentele echipelor de hochei seniori şi juniori. Patinoarul va beneficia de dotări speciale pentru hochei şi patinaj artistic pe gheaţă, de un centru medical şi de metodologie sportivă, vestiare, spaţii pentru media, spaţii de alimentaţie publică şi o parcare”, potrivit unui comunicat de presă transmis de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.

RELATED ARTICLES
- Advertisment -
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine
Google search engine

Most Popular

Recent Comments