Grupul britanic Kingfisher, care deţine local retailerul de materiale de construcţii Brico Dépôt, poartă discuţii pentru vânzarea operaţiunilor din România, potrivit Ziarului Financiar. De preluarea Brico Dépôt s-au arătat interesate mai multe companii, însă în pole position se află francezii de la Leroy Merlin, conform ZF.
Aceste discuţii vin după ce, la începutul anului 2023, britanicii au închis două magazine – din Oradea şi Giroc, localitate din zona metropolitană a Timişoarei –, rămânând astfel cu 33. La finalul anului 2023 au închis şi magazinul din Suceava. Britanicii au intrat pe piaţa locală în 2013, prin achiziţia magazinelor Bricostore, redenumite ulterior Brico Dépôt.
În 2017, Kingfisher a cumpărat şi magazinele Praktiker de la omul de afaceri Omer Susli şi le-a trecut sub acelaşi brand. Brico Dépôt, care operează pe plan local prin firma Bricostore România, a încheiat anul 2023 cu o cifră de afaceri de 1,5 miliarde de lei, în scădere cu 6% faţă de anul precedent.