MOL România și Fundația Pentru Comunitate au anunțat deschiderea înscrierilor la concursul de proiecte din cadrul celei de-a 16-a ediții a Programului MOL pentru sănătatea copiilor. Evenimentul a fost organizat la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București. Prin intermediul acestui program, ONG-urile care derulează proiecte de terapie emoțională și intervenții psihosociale pentru copiii cu nevoi speciale sau boli cronice pot accesa finanțare în valoare totală de 640.000 de lei pentru proiectele pe care le desfășoară.
Organizațiile interesate pot aplica online pentru a obține finanțare, pe site-ul Fundației Pentru Comunitate până pe data de 24 octombrie inclusiv. Finanțarea maximă pentru un proiect este de 40.000 de lei.
„Suntem onorați să deschidem înscrierile pentru cea de-a 16-a ediție a unuia dintre programele noastre de tradiție, prin intermediul căruia le oferim ONG-urilor acces la resursele financiare necesare pentru a ajuta copiii care se luptă cu probleme de sănătate. De-a lungul timpului, programul nostru a devenit un punct de sprijin pentru organizațiile care oferă acces la o gamă tot mai largă de terapii, terapii care au devenit nu numai o resursă esențială pentru cei aflați în nevoie, ci și o sursă de speranță pentru familiile lor. Rezultatele de până acum ne dau încredere că prin inițiativele noastre reușim să generăm valoare adăugată în comunitate, iar asta ne motivează să continuăm să le susținem,” a declarat Gábor Mozga, CEO al MOL România.
În cadrul evenimentului de lansare a Programului, cele 19 organizații care au obținut finanțare la ediția precedentă au prezentat rezultatele proiectelor derulate în perioada decembrie 2023 – august 2024. Activitățile terapeutice implementate au ajutat, în total, 1.090 de copii cu nevoi speciale, care au beneficiat de terapie prin artă (muzică, desen, pictură, modelaj, dans și mișcare), terapie emoțională (teatru experiențial, jocuri dramatice și povești terapeutice), terapie ocupațională, terapie prin joc, stimulare senzorială și jocuri senzoriale, terapie asistată de animale.
Proiectul cu cele mai bune rezultate din ediția anterioară a fost recompensat cu o distincție specială. Astfel, Premiul MOL pentru sănătatea copiilor 2023 a fost acordat Asociației Entuziart din București, care a derulat proiectul intitulat „Emoții prin culoare și muzică”, sprijinind 24 de copii cu dizabilități și cu probleme emoționale, cu vârste cuprinse între 8-14 ani, de la Școala Profesională Specială Sf. Nicolae din București, care provin din centre de plasament și familii defavorizate. În cadrul ședințelor de art terapie individuale și de grup s-a utilizat metoda Phronetik®, facilitând descoperirea resurselor interioare ale copiilor prin desen și pictură. Pentru zece copii au fost organizate săptămânal ateliere de muzicoterapie. Proiectul a beneficiat de supervizare internațională oferită de experți de seamă în art terapie, printre care de psihoterapeutul formator Christine Lindinger (Austria) și muzicoterapeutul supervizor Angelica Postu (Germania). La derularea proiectului, în cadrul orelor de practică profesională, au asistat cinci studenți de la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea București. Premiul primit de această asociație constă în acordarea unei finanțări în valoare de 40.000 de lei pentru a derula un proiect în cadrul acestei ediții a Programului. Totodată, un reprezentat al organizației va face parte din juriul care evaluează proiectele depuse la ediția a 16-a.
„Timp de o lună, până pe data de 24 octombrie, cei care sunt interesați pot depune proiectele online, pe website-ul Fundației. Echipa Fundației Pentru Comunitate asigură o informare permanentă a celor interesați prin comunicare directă sau prin grupul de Facebook al Programului. De asemenea, facilităm cu bucurie contactul direct între cei interesați și beneficiarii edițiilor anterioare, organizații și specialiști cu care am avut onoarea să colaborăm pe parcursul celor 16 ani de existență a Programului,” adeclarat András Imre, Director Executiv al Fundației Pentru Comunitate.
În cadrul celor 15 ediții anterioare ale Programului MOL pentru sănătatea copiilor au fost alocate fonduri în valoare de 5.397.235 de lei pentru derularea a 288 de proiecte de terapie emoțională și intervenții psihosociale, incluzând peste 15.000 de beneficiari în activitățile terapeutice, prin intermediul ONG-urilor.
Programul MOL pentru sănătatea copiilor este organizat de Fundația Pentru Comunitate din fondurile puse la dispoziție de compania MOL România. Anunțul programului precum și formularul de înscriere pot fi accesate pe site-ul www.pentrucomunitate.ro.
MOL România este o subsidiară a MOL Group și una dintre cele mai importante companii petroliere din România, cu o prezență de 29 ani pe piața autohtonă. MOL România are un portofoliu extins de produse și servicii în domeniul comerțului de carburanți, lubrifianți, produse petrochimice și bitum. În prezent, compania deține un număr de 238 de stații de servicii la nivel național, două depozite de carburanți la Giurgiu și Tileagd și un terminal GPL la Tileagd. MOL România are sediul social la Cluj-Napoca, sediul de business la București, un sediu administrativ la Arad și un număr de 258 de angajați proprii. În 2005, MOL România a fost prima companie petrolieră care a implementat un program de loialitate, urmat, în 2024, de lansarea platformei MOL MOVE, care oferă o experiență digitalizată de ultimă generație și beneficii exclusive. Compania a investit în dezvoltarea infrastructurii de încărcare pentru posesorii de vehicule electrice, instalând puncte în 41 dintre stații, care în prezent pot deservi simultan 96 de vehicule electrice. MOL România este un membru activ al comunităților din care face parte și investește în programe de responsabilitate socială adresate educației, sportului, sănătății și mediului. Primul proiect de responsabilitate socială dezvoltat de MOL Romania pe plan local este programul Spații Verzi, care sărbătorește în 2024 cea de-a 18-a ediție. Datorită acestei inițiative, peste 250.000 de beneficiari au fost implicați în activități dezvoltate cu scopul de a-i ajuta să înțeleagă cum se pot implica, în plan personal, în protejarea naturii. Cea mai tânără inițiativă de responsabilitate socială a fost lansată în 2023, prin platforma de educație rutieră „Tu conduci! Familia are prioritate”, dezvoltată cu scopul de a atrage atenția asupra riscurilor din trafic și de a promova un comportament responsabil.
Grupul MOL este o companie internațională integrată de petrol, gaze naturale, petrochimie şi retail, cu sediul central în Budapesta, Ungaria. Are operațiuni în peste 30 de țări, o forță de lucru dinamică formată din 25.000 de angajați în întreaga lume şi peste 100 de ani de experiență în industrie. Grupul MOL controlează trei rafinării și două unități petrochimice la nivelul managementului integrat al lanțului de aprovizionare în Ungaria, Slovacia și Croația. Compania are, de asemenea, o rețea de aproape 2.400 de stații de servicii în 10 țări din Europa Centrală și de Sud-Est. Activitățile de explorare și producție ale Grupului MOL sunt susținute de o experiență de peste 85 de ani în domeniul hidrocarburilor și 30 de ani în injecția de CO2. În prezent, activitățile de producție se desfășoară în 9 țări, iar cele de explorare în 14 țări. MOL se angajează să își transforme operațiunile tradiționale bazate pe combustibili fosili într-un model de afaceri sustenabil, cu emisii scăzute de carbon şi aspiră să devină neutru din punct de vedere la emisiilor nete de carbon până în 2050, contribuind totodată la formarea economiei circulare cu emisii scăzute de carbon în Europa Centrală și de Est. MOL se angajează să își transforme operațiunile tradiționale bazate pe combustibili fosili într-un model de afaceri sustenabil, cu emisii scăzute de carbon, și aspiră să devină neutră din punctul de vedere la emisiilor de carbon nete până în 2050, contribuind totodată la formarea economiei circulare cu emisii scăzute de carbon în Europa Centrală și de Est.
Fundația Pentru Comunitate este o organizație non-profit înființată la Cluj în 2008 cu scopul de a sprijini talentul, cunoașterea, solidaritatea, valorile comunitare, astfel încât lumea noastră să devină mai prietenoasă. Pentru realizarea scopurilor anunțate, Fundația sprijină activități în domeniul cultural, educativ, social, comunitar, sportiv și de recreație. Sprijină, de asemenea, copii și tineri în suferință, precum și acele organizații care se ocupă de însănătoșirea și de reabilitarea lor.