Notino, cel mai mare magazin digital de produse de frumusețe și sănătate din Europa, a depășit o cifră de afaceri record de 1,1 miliarde de euro în ultimul an fiscal. Piața din România a reprezentat 8,1% din acest rezultat, adică aproape 90 de milioane de euro.
Notino a realizat afaceri de 1,138 miliarde de euro în anul fiscal 2023 (mai 2023 – aprilie 2024). Comparativ cu anul fiscal precedent, cifra de afaceri a companiei a crescut cu o treime, a anunțat compania.
Cu operațiuni în 27 de piețe europene, vânzările Notino s-au majorat în toate țările. Cele mai rapide creșteri fiind în Estonia (108%) și Elveția (82%). Cea mai mare piață externă a companiei este Polonia, care a reprezentat 15% din cifra de afaceri totală, urmată imediat de piața cehă, care a contribuit cu 14% la cifra de afaceri totală. Vânzările din România au contribuit cu 8,1% din cifra de afaceri totală.
Pentru anul fiscal 2023, Notino a livrat un total de 26 de milioane de colete către clienți, cu o cincime mai mult decât în anul precedent. Notino a livrat un total de 75 de milioane de produse pe an. În Cehia, cel mai mare vânzător european de produse de frumusețe și sănătate de e-commerce a trimis cele mai multe pachete clienților pe 18 decembrie, exact 138 de mii de expedieri, adică aproape de două ori media zilnică.