Producătorul de confecţii Secuiana din Târgu Secuiesc, judeţul Covasna, cu o tradiţie de 55 de ani în industria textilelor, cea mai importantă companie membră a grupului Secuiana, a finalizat primul semestru din acest an cu o cifră de afaceri de aproximativ 22,6 mil. lei (4,5 mil. euro), în scădere cu 6% faţă de acceaşi perioadă a anului trecut, potrivit Ziarului Financiar.
Compania estimează pentru al doilea semestru din acest an afaceri de circa 28,4 mil. lei (5,7 mil. euro), astfel că Secuiana poate ajunge la afaceri de peste 51 mil. lei (10,2 mil. euro) în 2024. Producătorul de confecţii a raportat pentru 2023 o cifră de afaceri de 46,1 mil. lei (9,3 mil. euro), un profit net de 1,3 mil. lei (263.000 de euro), având un număr mediu de 592 de angajaţi, conform informaţiilor disponibile pe site-ul Ministerului Finanţelor.
”Industria prelucrătoare în textile este într-o situaţie foarte grea din cauza majorării agresive a salariului minim şi a costurilor de fabricaţie, astfel că multe fabrici se închid. În primul semestru din acest an vânzările în magazinele proprii au rămas la fel ca în anul trecut’’, a declarat Gyergyai Botond, CEO Secuiana, citat de ZF.
Compania Secuiana face parte din grupul Secuiana din Târgu-Secuiesc, alături de producătorii de textile Seconf SA şi S’mode SA şi firma de transport Secuiana Trans.
”Măsurile fiscale din 2024 nu ne ajută deloc, dar încercăm să facem faţă şi să păstrăm locurile de muncă existente”, a mai spus Gyergyai Botond.