Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a anunţat o investiţie de 472,9 mil. lei (aproximativ 95 mil. euro) pentru realizarea unui complex sportiv la Oradea, compus dintr-un stadion cu o suprafaţă de 13.000 mp şi o capacitate de peste 16.000 de locuri, un hotel cu restaurant, săli de conferinţe şi centru SPA pentru recuperare sportivă.
”Guvernul României a aprobat în şedinţa de miercuri, 21 august 2024, indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii <Construire Complex Sportiv – Obiectiv 1, municipiul Oradea, str. Făgăraşului nr. 2, judeţul Bihor>. Complexul este alcătuit din 5 obiective de investiţie, care se vor realiza etapizat. Primul obiectiv este stadionul de fotbal care are o suprafaţă de 13.000 mp şi o capacitate de 16.291 locuri”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.
Durata de execuţie a obiectivului este de 24 luni, iar investiţia va fi realizată prin Programul naţional de construcţii de interes public sau social derulat de Compania Naţională de Investiţii (CNI). În perioada următoare va fi demarată procedura de selecţie a constructorului.