Compania Cargo Partner, filiala locală a grupului austriac cu acelaşi nume, care a fost preluat la nivel internaţional de japonezii de la Nippon Express, va dubla până în toamnă suprafaţa de depozitare şi de logistică din Cluj-Napoca, al doilea pol de business la nivel naţional după Bucureşti, pe fondul atragerii mai multor clienţi din zonă, potrivit Ziarului Financiar.
”Lucrăm cu marile multinaţionale de pe piaţa locală dar şi cu companiile româneşti. La Cluj-Napoca a început să fie cerere mai mare în zonă, deservim şi Turda sau Dej. Am ajuns la 15-20 de clienţi în această zonă şi vom dubla capacitatea spaţiilor logistice până la 8.500 mp”, a spus Cosmin Bradea, directorul general al companiei Cargo Partner, citat de ZF.
Clienţii deserviţi de Cargo-Partner sunt variaţi, fac parte din sectoarele importante ale economiei precum automotive, high-tech, retail, fashion, alimentar, farma. Compania oferă servicii de transport aerian, maritim, feroviar şi rutier, plus depozitare şi distribuţie. La Timişoara compania are spaţii logistice pe 20.000 de metri pătraţi şi va extinde suprafaţa din primăvară, iar în Bucureşti, unde are 12.800 mp de spaţii logistice, se află în negocieri pentru a creşte suprafaţa cu 30-40%.