CEC Bank acordă şi în acest an finanţări prin Programul Femeia Antreprenor Ediţia 2024, schema de granturi având ca scop stimularea şi sprijinirea înfiinţării şi dezvoltării IMM-urilor conduse de femei, îmbunătăţirea performanţelor economice ale acestora.
IMM-urile pot obţine o Alocaţie Financiară Nerambursabilă (AFN) de maximum 200.000 lei/beneficiar, sumă care poate reprezenta maximum 90% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente proiectului. Astfel, firmele beneficiare trebuie să participe şi ele cu minimum 10% din valoarea eligibilă a proiectului, sub sancţiunea neacordării AFN.
”CEC Bank pune la dispoziţia beneficiarilor eligibili resursele şi soluţiile de finanţare care să ajute la creşterea afacerilor lor. Banca noastră le facilitează acestora deschiderea de conturi pentru încasarea alocaţiei financiare nerambursabile (AFN) şi oferă clienţilor interesaţi credite punte pentru prefinanţare şi credite de investiţii pentru co-finanţarea aportului propriu, dar şi credite bancare destinate finanţării cheltuielilor neeligibile, în condiţii de cost avantajoase. Femeile sunt tot mai active în mediul antreprenorial local, astfel că, pentru orice alte solicitări complementare, experţii băncii noastre pot să consilieze antreprenoarele în identificarea soluţiilor optime de finanţare”, a declarat Ramona Ivan, director Relaţii cu Instituţii Naţionale şi Internaţionale în cadrul CEC Bank.
IMM-urile reprezintă un segment important în piata locală, fiind responsabile de crearea a 64% din locurile de muncă şi 48% din cifra de afaceri din economia României. Ca industrii, IMM-urile domină câteva din cele mai dinamice sectoare economice locale, precum construcţiile, HoReCa sau agricultura.
Firmele eligibile trebuie să respecte criteriul conform căruia cel puţin 50% din părţile sociale/acţiuni ale societăţii aplicante să fie deţinute de femei. Pentru societăţile înfiinţate în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, condiţia se consideră îndeplinită dacă majoritatea membrilor cooperatişti din Consiliul de Administraţie este formată din femei.