Producătorul de pavele Symmetrica, deţinut de familia Stanciu, a raportat în primul semestru al acestui an o cifră de afaceri de peste 150 milioane lei (circa 30 mil. euro), în creştere cu 40% comparativ cu primele şase luni din 2023, avansul fiind susţinut de majorarea cu 12% a vânzărilor de produse destinate infrastructurii de apă/canal şi a celei rutiere. În plus, evolutia afacerilor companiei a fost sustinută şi de vânzările mai mari de pe segmentul premium, dar şi de creşterea preţului mediu al produselor livrate, în contextul costurilor mai mari de producţie.
”Suntem încântaţi să raportăm o creştere substanţială în primul semestru al anului 2024, ceea ce subliniază succesul strategiei noastre de diversificare a portofoliului de produse şi de extindere a capacităţilor de producţie. Creşterea cererii pentru produsele noastre de infrastructură şi aprecierea produselor premium au avut un impact pozitiv. Suntem încrezători că vom continua acest trend pozitiv şi în a doua jumătate a anului”, a declarat Sebastian Bobu, Director Executiv al Symmetrica.
În perioada ianuarie-iunie 2024, volumul total de produse livrate s-a majorat cu 30%, ajungând la 2,6 milioane mp/ml. Extinderea capacităţii de producţie a companiei în 2023 prin deschiderea primei fabrici din sud-estul ţării, la Ovidiu (Constanţa), şi extinderea unităţii din Prejmer (Braşov) au avut, de asemenea, un impact pozitiv semnificativ asupra business-ului companiei în acest an. Investitia totală în cele două proiecte a fost de 14 milioane euro.
Compania a anunţat în acest an o investiţie de aproape 50 de milioane de euro într-o nouă fabrică de pavaje şi dale din beton, cea mai mare din portofoliu şi din Sud-Estul Europei. Prima fabrică Symmetrica a fost inaugurată în 1999 la Vereşti, judeţul Suceava, urmată apoi de unităţile de producţie de la Podu Iloaiei, judeţul Iaşi (2010), şi Bolintin Vale, în apropiere de Bucureşti (2011), Prejmer – Braşov (2012), Cociu – Bistriţa-Năsăud (2012), Mărăşeşti – Vrancea (2018), Zimandu Nou – Arad (2021), Solca – Suceava (2022), Ovidiu – Constanţa (2023).