Producătorul de ferestre şi uşi din PVC şi aluminiu Optimedia din Oradea a bugetat pentru acest an investiţii de peste 12 mil. euro în dezvoltarea secţiei de producţie aluminiu. Compania a finalizat anul trecut proiecte de investiţii de 11 mil. euro, potrivit Ziarului Financiar.
”Dacă în anii 2022 şi 2023 am investit în secţiile de producţie PVC şi sticlă, anul acesta ne-am propus să ne pregătim pentru creşterea pieţei tâmplăriilor din aluminiu. Prin urmare, secţia de producţie aluminiu este vizată de cele mai multe investiţii. Printre ele se numără o nouă hală de producţie de 15.600 mp, două linii automate de sertizare la 4 capete, un centru de prelucrare şi debitare automat, un sistem de transfer vertical al tâmplăriilor, dar şi 8 magazii automate pentru accesorii. Pe lângă acestea se adaugă încă o linie automată de şlefuit sticlă, menită să complementeze investiţiile din acelaşi departament finalizate anul trecut”, a declarat Marius Pantiş, general manager al Optimedia, citat de ZF.
Compania a demarat în acest an implementarea unei investiţii în panouri fotovoltaice cu o putere totală de 1 MW, proiect finanţat prin Pilonul I. Tranziţia verde – Componenta C6. Energie – Măsura de investiţii – Investiţia I.1. Optimedia a realizat anul trecut o cifră de afaceri de aproximativ 324 mil. lei (65,5 mil. euro), în scădere cu 2,5% faţă de anul precedent, potrivit informaţiilor disponibile pe site-ul Ministerului Finanţelor. Producătorul de ferestre şi uşi din Oradea a raportat pentru 2023 un profit net de 39,5 mil. lei (8 mil. euro), mai mic cu aproximativ 34% faţă de anul anterior, conform datelor publice.
Compania Optimedia a fost înfiinţată în anul 1994, la Oradea, cu principal domeniu de activitate fabricarea articolelor din material plastic pentru construcţii. Dacă la început compania se ocupa doar de comercializarea produselor din tâmplărie PVC cu geam termoizolator, treptat Optimedia a trecut la producţia acestui tip de tâmplărie, dar şi a tâmplăriei din aluminiu. Acţionarii Optimedia sunt Marius Ioan Pantiş şi soţia acestuia, Otilia Simona.