Banca Naţională a României a aprobat achiziţionarea, în mod direct, de către Dan Ostahie (90,10%), proprietarul Altex, şi societatea Real Estate Srl (9,89%) a participatiei de 100% din capitalul social şi din drepturile de vot ale Porsche Bank România SA, a anuntat miercuri retailerul electro-IT.
Potrivit acordului dintre Porsche Bank AG şi Dan Ostahie, vânzătorul se angajează să transfere dreptul de proprietate asupra acţiunilor băncii, iar cumpărătorul se angajează să preia activitatea pe baza bilanţului la data efectuării tranzacţiei.
Acordul nu prevede transferul mărcii “Porsche Bank” sau a dreptului de utilizare a acesteia. Noua denumire comercială a băncii va fi “Credex Bank”. Tranzacţia va fi definitivată până la sfârşitul lunii iulie 2024, iar banca va rămâne operaţională atât până la acel moment, cât şi după preluarea de către noul acţionar.
Dan Ostahie controlează retailerul electro-IT Altex, dar grupul pe care l-a construit în peste 30 de ani de activitate are inclusiv operaţiuni de creditare prin Credex.