Salariul mediu net a crescut în luna aprilie la 5.217 lei, cu 32 lei (plus 0,6%) mai mare faţă de luna martie 2024, în timp ce raportat la perioada similară din 2023 avansul a fost de 14,3%, potrivit datelor INS. Câştigul salarial mediu brut a fost de 8.532 lei, cu 30 lei (plus 0,4%) mai mare decât în luna martie 2024.
În aprilie, cele mai mari salarii medii nete s-au înregistrat activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) de 11.971 lei, iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte de 2.787 lei. Tinând cont de inflatie, creşterea salarială a fost de 7,9% faţă de aprilie 2023 şi de 0,5% faţă de martie 2024. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 254%, cu 1,4 puncte procentuale mai mare decât cel înregistrat în luna martie 2024.
În sectorul bugetar, câştigul salarial mediu net a scăzut în aprilie 2024 comparativ cu luna precedentă în învăţământ (minus 1,7%), respectiv în sănătate şi asistenţă socială (minus 0,1%). Câştigul salarial mediu net a crescut uşor comparativ cu luna precedentă în administraţia publică (plus 1,4%).
La nivel naţional, în luna aprilie 2024 nivelul câştigului salarial mediu net a crescut în majoritatea activităţilor din sectorul economic ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru performanţe deosebite ori pentru sărbătorile de Paşte), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte).