Oracle Global Services România, parte a grupului american Oracle, unul dintre cei mai mari jucători din industria mondială de tehnologie, a înregistrat o scădere de aproape 16% a cifrei de afaceri la finalul anului 2023 comparativ cu anul precedent, ajungând astfel la afaceri de peste 518,4 milioane de lei (104,2 mil. euro), arată datele disponibile pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice.
Compania înfiinţată în 2019 a avut o creştere constantă de-a lungul anilor, 2023 fiind singurul an în care a raportat scădere a cifrei de afaceri. Astfel, la finalul primului an de activitate (2019), Oracle Global Services România a avut afaceri de 253,3 mil. lei (50,8 mil. euro), iar în 2022 a ajuns la afaceri de 446,2 mil. lei (89,6 mil. euro).
Pe de altă parte, pe parcursul anului 2023, Oracle Global Services România şi-a majorat profitul net cu peste 254%, la peste 18,3 milioane de lei (3,6 mil. euro), faţă de 5,1 mil. lei (puţin peste un mil. euro) cât înregistra la finalul anului 2022, potrivit sursei citate.