Aeroportul Internaţional ’’Avram Iancu’’ Cluj, regie autonomă aflată în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, a inuagurat extinderea terminalului de pasageri plecări, pe latura de nord, un proiect de 412 mil. lei (82,8 mil. euro), TVA inclus, implementat din fonduri europene, de la bugetul de stat şi fonduri proprii.
Proiectul a inclus extinderea terminalului plecări cu aproximativ 7.200 mp, realizarea fluxurilor pentru destinaţiile Schengen şi Non-Schengen, 3 noi fluxuri de securitate, dotate cu echipamente pentru controlul de securitate şi extinderea platformei de staţionare aeronave cu aproximativ 9.000 mp.
Astfel, aeroportul din Cluj are 7 porţi de îmbarcare Schengen şi respectiv 4 porţi de îmbarcare Non-Schengen, iar odată cu finalizarea proiectului, capacitatea de procesare a terminalelor din aeroport creşte la 4,5 milioane de pasageri/an. Prin finalizarea acestui obiectiv, aeroportul internaţional Cluj beneficiază de cele mai mari spaţii din zonele Schengen şi Non-Schengen, clasându-se astfel pe primul loc în topul aeroporturilor regionale din România, cu o suprafaţă de aproximativ 12.000 mp, potrivit unui comunicat de presă transmis de aeroportul din Cluj-Napoca.