Banca Transilvania (simbol bursier TLV), cel mai mare jucător din sistemul bancar local, a anunţat la Bursa de Valori Bucureşti că a ajuns la un acord cu francezii de la Societe Generale pentru achiziţia BRD Pensii. Banca de Cluj, odată finalizată tranzacţia, undeva în primul semestru din 2025, va intra astfel pe segmentul de pensii private obligatorii Pilon II.
”Achiziţia este un pas strategic al Grupului Financiar Banca Transilvania, prin care dezvoltăm fondurile de pensii facultative – Pilon III, existente deja în oferta noastră, şi ajungem pe o piaţă nouă, fondurile de pensii administrate privat – Pilon II, creând sinergii între companiile Grupului Banca Transilvania”, spune Ömer Tetik, director general, Banca Transilvania.
După depozitele bancare, pensiile private sunt al doilea cel mai important activ financiar al populaţiei, o acumulare istorică de capital pentru România, continuă el. „De aceea sistemul de pensii private reprezintă o sursă stabilă de capital care contribuie la finanţarea statului, dar şi a mediului privat, având o perspectivă investiţională pe termen lung.“
Pentru achiziţie este nevoie în România de aprobarea Autorităţii de Supraveghere Financiară. Grupul Banca Transilvania, prin fondul Pensia Mea, gestionat de BT Pensii, este pe piaţa pensiilor facultative din 2019, debut făcut tot printr-o achiziţie. De la finalizarea tranzacţiei, BT Pensii a reuşit să îşi dubleze numărul de participanţi la fondul de pensii facultative Pensia Mea. în prezent, Pensia Mea are aproape 57.000 de participanţi, iar activele în administrare au crescut cu 7,4% în primele trei luni din acest an.