Grupul german E.ON, unul dintre cei mai puternici jucători din piaţa locală a energiei, ia în calcul o potenţială vânzare a afacerii de furnizare de energie şi gaze din România, pe fondul multiplelor modificări legislative din ultimii ani.
”Am spus că vom explora opţiunile noastre. Întrebarea este, riscurile şi randamentele justifică capitalul pe care îl avem acolo? Aşadar, explorăm opţiunea, nu am spus-o şi până când nu am explorat opţiunile noastre, nu vom lua o decizie. Dar motivul este profilul de risc şi randament”, a spus Leonhard Birnbaum, CEO-ul grupului E.ON.
În ultimii ani, au existat mai multe informaţii pe surse, neconfirmate oficial, privind un potenţial exit al E.ON din România, vulnerabilitatea fiind partea de furnizare, acolo unde companiile de profil au acumulat sume semnificative de recuperat de la statul român în contextul aplicării schemei de sprijin pentru facturile la energie şi gaze.
”Am avut prea des dificultăţi în a înţelege care este schema în ultimii ani. Deci ceea ce este cu adevărat dificil pentru o companie precum Eon este dacă situaţia se schimbă constant şi foarte abrupt”, a mai spus Leonhard Birnbaum.