Dr. Max Pharma este cel mai nou nume care şi-a făcut loc în ultimele trei luni în clasamentul celor mai mari 20 de companii după volume, cu 3,5 milioane de cutii sub brandul Dr. Max care au ajuns la pacienţii români, potrivit datelor companiei de cercetare de piaţă Cegedim.
În volumul total de medicamente ajunse la români în primul trimestru din an, brandul propriu al reţelei de farmacii are 2% cotă de piaţă. Marca proprie include peste 500 de produse în portofoliu, care sunt vândute prin reţeaua de farmacii Dr. Max, cu acoperire naţională. Medicamentele şi produsele farmaceutice sunt aduse din import, dar şi fabricate local, sub private label.